Discret, de dragoste…

Istorie scurtă. Apărut în anul 2005 la editura Ex Ponto Constanţa.

Mărturie despre „vacanţa” unui personaj refugiat într-un cătun de câmpie surpat de inundaţii, ruinat şi aproape pustiu de oameni, personaj care încearcă să-şi elucideze misterul dispariţiei nevestei în tocmai învolburarea zilelor din decembrie 1989.

Istoria ar fi cam aceasta: Rachita batranul s-a oprit odata pe malul Dunarii, cu niste treburi de-ale lui de rezolvat. Le-a rezolvat cum le-o fi rezolvat, dar probabil ca bine, pentru ca, dupa treburi, s-a pus pe mancat sip e baut cu partenerii, la un punct pescaresc. Chef din cele monstruoase, zi-noapte, cu doua randuri de lautari si butoaie. “Era vreme de iulie, intr-o varafoarte, foarte secetoasa. Nivelul fluviului scazuse mult… A doua sau a treia zi, din ape a iesit o limba de nisip, cu niste lespezi de piatra pe ea… Un pescar batran le-a spus ca mai vazuse insula aia, cu multi ani in urma, si ca pe atunci, acolo, numarase mai multe lespezi…” Rachita, care era un pic nesabuit, a cumparat pe loc insula de la primarul comunei in raza careia se afla aceasta (“…probabil au facut un act de mana, ca primarul era si el intre comeseni!”) ca intr-o doara si razand, dar negustorul a luat totul foarte in serios: a trimis dupa niste constructori iar acestia, in doua zile (rastimp in care cheful a continuat) au ridicat o centura inalta din pietre si caramizi, apoi si o baraca, in mijloc… Duminica, ignorand glumele si rasetele comesenilor, Marin Rachita-batranul si-a luat in stapanire proprietatea pe care oamenii lui infipsesera o pancarda alb-albastra cu inscrisul “Regatul Rachitilor”. Tot oamenii lui i-au incarcat intr-o mahuna lucruri indispensabile unei regalitati, la inceputurile ei: umbrella de soare, masa si scaune pliante, mancare rece, vin intr-o damigeana pantecoasa, tigari…”Traiaca! – au fost primele cuvinte ale Regelui. Toata viata mi-am dorit asta!” Si apoi a dat primul decret (prima lege?), prin care Regatul Rachitilor era declarat stat independent si de sine statator… “Primul supus al Regatului a fost Iulica Paru -l-am cunoscut- fostul administrator al depozitelor de cherestea. Acesta a si fost ridicat la rang de prim-ministru si trimis in misiune. Peste doua zile, poate trei, Iulica avea sa se intoarca din Bucuresti cu sigiliul regal (un inel mare, din aur masiv, care avea incrustate o coroana, trei cupe de lalea si initialele Regelui) si cu o carte imensa, din pagini albe, legate in piele de vitel – viitoarea Constitutie!” Intre timp, Rachita Intaiul, prin “supusii cu numerele de ordine doi si trei”, trimisese invitatii la “Ziua Regatului Rachitilor” (fixata duminica) scrise de mana, “deci cu atat mai valoroase” la Palat, ba chiar si la granicerii bulgari (pentru a ajunge la Casa Regala din tara vecina).

Tot in aceste zile, Regele Rachita rezistase cu success “presiunilor din afara” (aparitiei, la granitele Regatului, intr-o barcuta, a jandarmului din comuna si a primarului, care considerau ca “gluma a degenerate si e timpul sa inceteze”)… A fost “o respingere pe baza de amenintare cu pistolul”; Rachita detinea o astfel de arma, de cativa ani… Abil, Regele chemise si presa, care n-a luat drept gluma, evenimentul, si a treia zi, cativa reporteri s-au inghesuit la fata locului, sosind cu putin inaintea trupelor de graniceri romani. Acestea aveau ordin clar sa restabileasca ordine “cu orice prêt”…

- Pe care chiar au restabilit-o, inca repede, desi nebunul a tras in soldati… Ei l-au impuscat, darn u mortal, apoi au daramat zidul, digul ala care ar fi incurcat navigatia, daca l-ar fi ascuns apele crescute… Pe Marin Intaiul Rachita l-au dus la spital, unde i-au scos din umar si din picior niste gloante… Noaptea, in prezenta lui Iulica (ex-prim-ministrul), el si-a scris testamentul prin care ii lasa fiului averea si mai cu seama Regatul, cu tot cu titlul, cu sigiliul, Cartea (de completat, desigur) si Coroana (pentru ca, la o saptamana de la deces, un bijutier din Bucuresti a trimis vaduvei un soi de cerc din aur; femeia a vandut-o, curand)… Iar spre dimineata, s-a aruncat de pe acoperisul spitalului… Baiatul, Marin Al Doilea Rachita, a vrut sa preia “prerogativele” chiar din ziua inmormantarii lui tat-so, dar a incasat niste batai de la ma-sa si atunci a furat inelul si cartea, le-a ingropat undeva si a fugit cu circul…

Textul se poate gasi si la libraria electronica www.correctbooks.ro